Dezbaterea si disciplina unui proces decizional

Participam la „dezbateri” mai tot timpul: la servici in sedinte, in timpul liber cu prietenii sau cu cei in familie, le vedem si la televizor ca „talkshow”-uri. Discutile dintre sot si sotie nu sunt „dezbateri”, ci mai degraba un joc de adaptare reciproca.

Am remarcat la toate aceste  „dezbateri” citeva caracteristici ce le separa de formatul unei dezbateri adevarate: intii, ca ceilalti nu asculta deloc argumentele celui care enunta o afirmatie, si, ca o consecinta, ei nu aduc contra-argumentele necesare desfiintarii afirmatiei respective, focalizindu-se exclusiv pe argumentele proprii la o afirmatie contrara sau similara. In al doilea rind, argumentele sau contra-argumentele in joc sunt preponderent emotionale, nu rationale, astfel ca nu pot fi supuse unei rigori de logica (avind ca referinta principiile de baza ale logicii formale), care sa conduca la o concluzie logica, sau la o decizie in aceea privinta.  Mentionez si faptul ca multi oameni nu accepta existenta unei opinii contrare celei exprimate de ei, cum ar spune americanii „o iau personal”, si de aceea multe „dezbateri” degenereaza chiar in atacuri la persoana ( e suficient sa vedeti citeva „dezbateri politice”  la televizor).

Bazat pe citeva concepte simple – dintr-un mediu procesual mai larg – am facut o prezentare despre locul unei dezbateri in cadrul unui proces decizional integrativ, deoarece decizia rezultata trebuie sa integreze toate argumentele si obiectiile participantilor in acest proces.

Am facut aceasta prezentare cu public in cadrul unui eveniment si a fost urmat de un  exercitiu de aplicare concreta , unde am observat ca este destul de greu de realizat disciplina procesului (respectarea pasilor impusi de un moderator) si focalizarea discutiei pe dinamica argument si contra-argument, in iteratii succesive.

Pentru un proces decizional integrativ – care contine dezbaterea ca element esential – este esential ca oamenii sa fie instruiti in acest sens, si sper ca prezentarea mea din cadrul acestui eveniment public sa fie de oarece folos, mai ales ca in ziua de azi multe compani isi schimba abordarea si incurajeaza tot mai mult luarea decizilor cu participarea activa a angajatilor … dar asta este o alta poveste viitoare despre cum va arata in viitor o companie eficienta si dinamica.

Iata si prezentarea: Dezbaterea ca parte a unui proces decizional integrativ.

2 responses to this post.

  1. Posted by crenguta on 8 Noiembrie 2012 at 20:30

    foarte interesant, Teo!

    Apreciază

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: