Archive for the ‘Istoric postari’ Category

Dezbaterea si disciplina unui proces decizional

Participam la „dezbateri” mai tot timpul: la servici in sedinte, in timpul liber cu prietenii sau cu cei in familie, le vedem si la televizor ca „talkshow”-uri. Discutile dintre sot si sotie nu sunt „dezbateri”, ci mai degraba un joc de adaptare reciproca.

Am remarcat la toate aceste  „dezbateri” citeva caracteristici ce le separa de formatul unei dezbateri adevarate: intii, ca ceilalti nu asculta deloc argumentele celui care enunta o afirmatie, si, ca o consecinta, ei nu aduc contra-argumentele necesare desfiintarii afirmatiei respective, focalizindu-se exclusiv pe argumentele proprii la o afirmatie contrara sau similara. In al doilea rind, argumentele sau contra-argumentele in joc sunt preponderent emotionale, nu rationale, astfel ca nu pot fi supuse unei rigori de logica (avind ca referinta principiile de baza ale logicii formale), care sa conduca la o concluzie logica, sau la o decizie in aceea privinta.  Mentionez si faptul ca multi oameni nu accepta existenta unei opinii contrare celei exprimate de ei, cum ar spune americanii „o iau personal”, si de aceea multe „dezbateri” degenereaza chiar in atacuri la persoana ( e suficient sa vedeti citeva „dezbateri politice”  la televizor).

Bazat pe citeva concepte simple – dintr-un mediu procesual mai larg – am facut o prezentare despre locul unei dezbateri in cadrul unui proces decizional integrativ, deoarece decizia rezultata trebuie sa integreze toate argumentele si obiectiile participantilor in acest proces.

Am facut aceasta prezentare cu public in cadrul unui eveniment si a fost urmat de un  exercitiu de aplicare concreta , unde am observat ca este destul de greu de realizat disciplina procesului (respectarea pasilor impusi de un moderator) si focalizarea discutiei pe dinamica argument si contra-argument, in iteratii succesive.

Pentru un proces decizional integrativ – care contine dezbaterea ca element esential – este esential ca oamenii sa fie instruiti in acest sens, si sper ca prezentarea mea din cadrul acestui eveniment public sa fie de oarece folos, mai ales ca in ziua de azi multe compani isi schimba abordarea si incurajeaza tot mai mult luarea decizilor cu participarea activa a angajatilor … dar asta este o alta poveste viitoare despre cum va arata in viitor o companie eficienta si dinamica.

Iata si prezentarea: Dezbaterea ca parte a unui proces decizional integrativ.

Curiozitati din timpul liber

Dintr-o simpla curiozitate – sa aflu originea cuvintului „merci” – am dat de niste studii facute de Emile Benveniste, curios si el la rindul lui, dar si contrariat de faptul ca termenii de vinzare si cumparare nu sunt strins legati de termenul de comert.

Articol_Daca n-ai timp liber_ inseamna ca faci negot

Homo? Humus. Fama? Cybernetica !?

Oamenii de stiinta ne-au spus de mult timp ca nemurirea trupului biologic nu e posibila, de aici si dictonul latin: „Homo? Humus. Fama? Fumus. Finis? Cinis.” (rom. Omul? Se duce in pamint. Faima lui? Se risipeste ca fumul. Sfirsitul lui? Cenusa).
Este o problema fizica (mai precis, fiziologica)!
Biserica ne-a spus tot de mult timp ca omul mai are si suflet, si ca exista nemurirea sufletului, adica sufletul nostru va merge fie la „locul cu verdeata” din Rai, fie la „cazanul cu smoala” din Iad, in functie de cum alegem sa ne traim viata (moral sau imoral religios).
Este o problema metafizica !
Filozoful Rudolf Steiner (intemeietorul educatiei Waldorf) ne-a spus, pe la inceputul sec.XX, ca omul mai are in plus, pe linga trup si suflet, si spirit sau inteligenta cu care a produs limbajul, stiintele, artele, etc.
Urmatoarea intrebare ce s-a pus: exista nemurirea spiritului ?
Asta da problema de filozofie ! O solutie teoretica se bazeaza pe procesul de tranzitie metasistem, prin care un sistem care capata prin evolutie un nivel superior de organizare sau de control devine un metasistem.
Valentin Turcin defineste in 1977 acest proces de tranzitii succesive in evolutia umana, prin care omul a acumulat pina acum 6 nivele de control, cum ar fi: controlul pozitiei, controlul miscarii, controlul stimulilor, controlul reflexelor, controlul asocierilor, si controlul gindirii (ce a condus la crearea culturii umane).
Care ar fi urmatoarea tranzitie metasistem in evolutia omului, stiind ca evolutia nu se opreste? Si ce anume ar favoriza tranzitia? Raspunsul pare a fi in integrarea spirituala a umanitatii, prin care toti oamenii sa poata contribui prin creativitate la evolutia culturala, sinergie care sa determine tranzitia catre un nou metasistem, probabil manifestat prin nasterea unei forme superioare de inteligenta colectiva, un fel de suprafiinta spirituala a speciei umane, care sa dainuie de-a lungul generatiilor succesive de oameni. „Trupul” fizic al viitoarei suprafiinte exista in sistemele informatice (aplicatii ce ne permit acumularea de contributii individuale) si retele (ne asigura conectarea la sistemele informatice). Vor reusi oamenii sa se integreze cultural, astfel incit, prin acumularea rezultatelor produse de creativitatea generatiilor succesive de oameni, sa se faca posibila aceasta tranzitie in evolutie?
Francis Heylighen, impreuna cu Valentin Turcin si Cliff Joslin, au inceput proiectul Principia Cybernetica, bine justificat in manifestul „The Cybernetic Manifesto”, si care isi propune sa genereze un model de integrare culturala a umanitatii.
Iata ca visul milenar de nemurire al oamenilor ar putea avea o solutie posibila, nu una biologica, nu una religioasa, ci una cibernetica!
Vom avea o nemurire cibernetica !!
Faima noastra umana (creativitatea) va fi cibernetica, si nu se va mai risipi ca fumul, ci se va acumula.Fama? Cybernetica.
Va deveni acest vis o realitate in urmatorii ani sau in urmatoarele sute de ani?

A gindi este atit de greu incit cei mai multi judeca

Titlu este un aforism, citat de Jung in cartea sa „Tipuri psihologice”. Jung analizeaza: „A reflecta cere mai cu seama timp, motiv pentru care cel care reflecteaza nu mai are prilejul sa-si exprime neintrerupt judecata. Incoerenta si inconsecventa judecatii, dependenta ei de traditie si de autoritate arata lipsa unei reflectii autonome, tot asa, lipsa de autocritica si de autonomie a opiniei probeaza o functionare defectuoasa a judecatii.”
Cred ca Jung descrie destul de bine modul superficial prin care unii oameni se exprima cu privire la situatii diverse din viata sociala.
Omul din zilele noastre, informatizat si postmodern, nu mai isi rezerva timp pentru reflectie, ci utilizeaza clisee facile pentru a-si forma o opinie. Citeva secunde sunt suficiente pentru a cauta in „baza de date cu clisee” si a gasi o incadrare aproximativa a situatiei respective.
De fapt, nu ne obliga nimeni si nimic sa avem o opinie despre ceva, mai ales daca nu este in domeniul nostru principal de activitate. Nu inteleg de ce unii tin cu tot dinadinsul sa exprime o opinie, mai ales in domenii straine de cunoasterea lor.
Un exemplu relevant este suita de comentarii postate la articole publicate pe siturile de stiri. Indiferent de subiect, gasesti acolo tot ce vrei: injuraturi, ineptii, refulari, opinii semidocte si, foarte rar, incercari de analiza pertinenta. Aproape toti au raspunsuri la toate problemele, dar atit de diferite unele de altele ca te-ntrebi daca toti au citit acelasi articol. Sau poate ca nu continutul articolului conteaza, ci doar spatiul pus la dispozitie pentru a-si varsa opiniile personale.

Despre etica profesionala

Pe la inceputul lunii iulie, cind incepuse povestea cu demiterea presedintelui, am scris un articol relativ scurt, cu titlul: „Poate fi aplicat Codul de etica si de conduita profesionala in Romania?”
Abia m-am abtinut sa nu-i pun supratitlul: „Sa nu faci ce face Ponta in tara, sa faci ce zice Ponta in afara!”, ca prea se nimerea cu ce se intimpla in acele zile!! Revenind, precizez ca articolul era destinat unui concurs pe aceasta tema, lansat de PMI RO.
Criteriul de adjudecare al premiului era numarul de comentarii adunate de la cititori.
Articolul scris de mine a fost singurul inscris la acest concurs.
Fapt este ca, dupa o luna de la postarea sa pe situl si pe forumul PMI RO, nimeni nu a dorit sa comenteze.
Fie ca mai toti erau in vacanta, fie ca subiectul pare oarecum teoretic prin partile noastre, fie ca a fost foarte prost scris, stau si ma-ntreb: de ce ?
Ma incearca niste raspunsuri preliminare, dar mai astept un pic revenirea tuturor din vacanta, sa pot exclude cel putin prima cauza.

A scrie o poveste

Am experimentat provocarea de a scrie o poveste despre Agile.
Am stat sa aleg un titlu mai bine de o ora, dupa care am mai petrecut o ora sa gasesc propozitia de inceput, binenteles ca in acelasi timp incercam sa proiectez in minte diferite scenarii de actiune a povestii. Dupa ce am ales o varianta de titlu si de scenariu, am reusit sa trec la scrierea efectiva a textului, lucru ce a mers fara intreruperi.
Am observat ca partea cea mai grea survine la revizia textului, nu la scrierea sa.
Asta m-a chinuit cel mai mult: incerci sa modifici o formulare sau o expresie, si te trezesti ca schimbi scenariul povestii fara ca macar sa-ti dai seama. Obtineam la fiecare versiune revizuita, aproape cite un scenariu candidat.
La alegerea scenariului final din multiplele versiuni intermediare traiesti un cosmar. Toate ti se par nereusite, toate fiind candidate puternice in a te face de ris .. si public!
Intr-un final, epuizat de tot felul de modificari ale textului si titlului, i-am dat „release”, fara sa am deloc convingerea ca era cea mai buna versiune !
Probabil, ca in orice profesie, exista o disciplina si o metoda ce te ajuta sa scrii eficient si inteligent.
Chiar daca a fost putin chinuitoare scrierea povestii … a fost un lucru foarte interesant.
Si respectul meu pentru scriitori de profesie a crescut si mai mult !!!